Catalin Titu :: viata si opera :)

Odata redeschis apetitul pentru munte ma simt nevoit sa fac eforturi sustinute pentru al satisface... Si cum baietii organizau o tura in Buila-Vanturarita am dat "signup" fara sa stau pe ganduri desi stiam ca e "in china" fata de Iasi. Nu mai fusesem in Buila de la eclipsa din '99 asadar 11 ani. Fuck cum trecece vremea! :)

Asadar vineri dupa o zi destul de grea la serviciu ma urc in masina (pe la orele 17) si iau ca tinta Bucuresti. Nu ma garabesc desi am 400 de km de bagat. Inevitabil pe drum nu pot sa nu ma gandesc la ce dracu am facut io in acesti 11 ani... Sentimentele sunt amestecate si pe alocuri confuze asa ca iau decizia inteleapta sa ascult muzica si sa vorbesc la telefon... (voi sa nu faceti asta la volan :) ). Peste 5 ore si ceva ajung in Bucuresti. M-au omorat cu farurile bucurestenii care plecau un weekend pe sensul opus. De la Urziceni am vazut doar un sir nesfarsit de lumini care treceau in viteza pe langa mine... Ma intalnesc cu baietii (si cu fetele) la o terasa unde in mod clar trebuie sa-mi astampar "vipia gatlejului". Ca un baiat cuminte si responsabil Dorel pleaca repede la culcare indemnandu-ne si pe noi (io + Deto) sa facem acelasi lucru. Imi era insa dor sa stau de vorba cu Mirela asa ca am ramas la bere. Dupa ce a plecat ea am mai baut cativa metri de bere cu baietii si pe la 4 am plecat ca culcare. Dorel trebuia sa apara pe la 5.30 sa ne ia. Evindent ca nu prea avea pe cine sa ia :). Dorel era plin de draci avand in vedere ca se bazase pe mine sa nu intarziem. Plecam asadar cu jumatate de ora intarziere, il culegem si pe Andrei si ne indreptam spre Valcea. Pe drum reusesc sa ma trezesc oarecum. Pe la vreo 10 si ceva ajungem la Cabana Cheia.

Cand am ajuns era soare insa cat am mancat ceva au inceput sa se adune cativa nori de ploaie. Mananc light si fara dulciuri pentru ca vreau sa trec pe "carbo" :) in prima ora de traseu. Prima parte a traseului e prin padure iar cararea urca in serpentine. Incepe sa ploua iar Deto are o prima incercare (si ultima de altfel) de abandon prematur : "Auziti....vreti sa facem cresta pe ploaia asta?". Evident ca ne amuzam scurt si continuam. Dupa vreo doua ore si ceva ajungem in Curmatura din Oale. Vremea nu e tocmai favorabila pentru creasta. Tuna si fulgera de zor iar Buila e celabra pentru cei care au murit pe cresta de la asta...Traseul este destul de greu in sensul ca ne folosim foarte mult de maini. Multa piatra sparta, jnepeni si stanci acoperite de muschi. Un fel de Piatra Craiului doar ca mult mai acoperita de vegetatie. Imi place! E wild exact pe feelingul meu... La scurt timp vremea se indreapta si chiar iese soarele. Atmosfera e superba. Se fac glume, se admira peisajul si se cauta intens marcajele.

Dupa inca 3 ore ajungem la portiunea mai dificila de sub Vanturarita. Imi las la greu piele de pe picioare ce stancile respective pentru ca nu mai am kilogramele din tinerete (asta bineintels pentru ca am cateva kilograme de minte in plus) :). Pe Vanturarita facem popas iar Deto face cateva din pozele de mai jos.

Galeria foto a turei

In jur de ora 7 hotaram sa ne oprim si gasim un loc superb de pus cortul pe creasta, chiar langa liziera padurii. Peisajul e dea dreptul mirific. Facem un foc mic mancam ceva, Dorel ne pune niste metale ca sa merga mancarea mai bine si bem si jumatatea de visinata pe care Dorel a luat-o drept "bautura". Nicio femeie nu s-ar fi ametit macar din cata si mai ales ce bautura a luat el. Ma duc devreme la culcare pemtru ca sunt rupt de oboseala. Restu mai stau sa arda lemne :).

Am dormit dus. Si cica nici macar nu am sforait mult. Cica nici Andrei nu a sforait. Dorel zice ca torcea ca un TDI bine uns. S-au sus vremurile cand iesea cu tractorul la arat. Revenind, anul asta nu mai reusisem performanta sa leg 9 ore de somn. Ma simt muuuuult mai bine. Pot spune ca tura asta m-a repus definitiv "pe picioare" din punct de vedere psihic. Mancam ceva light si plecam la vale spre Curmatura Builei iar apoi pe triunghi rosu (pe care il gasim dupa putina orbecaire) spre Poiana de Piatra. Traseul este in continuare foarte frumos desi mult mai light decat ieri. Ajungem fara probleme din nou la Cabana Cheia si plecam spre Bucuresti. Dupa 3 ore prin aglomeratia clasica de duminica seara de pe autostrada ajungem. Ies cu Mirela la o plimbare in Cismigiu si pe la 1 ma intorc si eu sa dorm 2 ore. Ma trezesc pe la 4 si plec spre Iasi unde ajung pe la 10 (direct la serviciu).

Concluzii

De departe cea mai misto tura din ultimii doi ani : muntele, vremea si atmosfera au fost perfecte. Au meritat fiecare din cei 1500 de km pe care i-am facut. Urmeaza Piatra Craiului...