Catalin Titu :: viata si opera :)

Odata redeschis apetitul pentru munte ma simt nevoit sa fac eforturi sustinute pentru al satisface... Si cum baietii organizau o tura in Buila-Vanturarita am dat "signup" fara sa stau pe ganduri desi stiam ca e "in china" fata de Iasi. Nu mai fusesem in Buila de la eclipsa din '99 asadar 11 ani. Fuck cum trecece vremea! :)

Asadar vineri dupa o zi destul de grea la serviciu ma urc in masina (pe la orele 17) si iau ca tinta Bucuresti. Nu ma garabesc desi am 400 de km de bagat. Inevitabil pe drum nu pot sa nu ma gandesc la ce dracu am facut io in acesti 11 ani... Sentimentele sunt amestecate si pe alocuri confuze asa ca iau decizia inteleapta sa ascult muzica si sa vorbesc la telefon... (voi sa nu faceti asta la volan :) ). Peste 5 ore si ceva ajung in Bucuresti. M-au omorat cu farurile bucurestenii care plecau un weekend pe sensul opus. De la Urziceni am vazut doar un sir nesfarsit de lumini care treceau in viteza pe langa mine... Ma intalnesc cu baietii (si cu fetele) la o terasa unde in mod clar trebuie sa-mi astampar "vipia gatlejului". Ca un baiat cuminte si responsabil Dorel pleaca repede la culcare indemnandu-ne si pe noi (io + Deto) sa facem acelasi lucru. Imi era insa dor sa stau de vorba cu Mirela asa ca am ramas la bere. Dupa ce a plecat ea am mai baut cativa metri de bere cu baietii si pe la 4 am plecat ca culcare. Dorel trebuia sa apara pe la 5.30 sa ne ia. Evindent ca nu prea avea pe cine sa ia :). Dorel era plin de draci avand in vedere ca se bazase pe mine sa nu intarziem. Plecam asadar cu jumatate de ora intarziere, il culegem si pe Andrei si ne indreptam spre Valcea. Pe drum reusesc sa ma trezesc oarecum. Pe la vreo 10 si ceva ajungem la Cabana Cheia.

Cand am ajuns era soare insa cat am mancat ceva au inceput sa se adune cativa nori de ploaie. Mananc light si fara dulciuri pentru ca vreau sa trec pe "carbo" :) in prima ora de traseu. Prima parte a traseului e prin padure iar cararea urca in serpentine. Incepe sa ploua iar Deto are o prima incercare (si ultima de altfel) de abandon prematur : "Auziti....vreti sa facem cresta pe ploaia asta?". Evident ca ne amuzam scurt si continuam. Dupa vreo doua ore si ceva ajungem in Curmatura din Oale. Vremea nu e tocmai favorabila pentru creasta. Tuna si fulgera de zor iar Buila e celabra pentru cei care au murit pe cresta de la asta...Traseul este destul de greu in sensul ca ne folosim foarte mult de maini. Multa piatra sparta, jnepeni si stanci acoperite de muschi. Un fel de Piatra Craiului doar ca mult mai acoperita de vegetatie. Imi place! E wild exact pe feelingul meu... La scurt timp vremea se indreapta si chiar iese soarele. Atmosfera e superba. Se fac glume, se admira peisajul si se cauta intens marcajele.

Dupa inca 3 ore ajungem la portiunea mai dificila de sub Vanturarita. Imi las la greu piele de pe picioare ce stancile respective pentru ca nu mai am kilogramele din tinerete (asta bineintels pentru ca am cateva kilograme de minte in plus) :). Pe Vanturarita facem popas iar Deto face cateva din pozele de mai jos.

Galeria foto a turei

In jur de ora 7 hotaram sa ne oprim si gasim un loc superb de pus cortul pe creasta, chiar langa liziera padurii. Peisajul e dea dreptul mirific. Facem un foc mic mancam ceva, Dorel ne pune niste metale ca sa merga mancarea mai bine si bem si jumatatea de visinata pe care Dorel a luat-o drept "bautura". Nicio femeie nu s-ar fi ametit macar din cata si mai ales ce bautura a luat el. Ma duc devreme la culcare pemtru ca sunt rupt de oboseala. Restu mai stau sa arda lemne :).

Am dormit dus. Si cica nici macar nu am sforait mult. Cica nici Andrei nu a sforait. Dorel zice ca torcea ca un TDI bine uns. S-au sus vremurile cand iesea cu tractorul la arat. Revenind, anul asta nu mai reusisem performanta sa leg 9 ore de somn. Ma simt muuuuult mai bine. Pot spune ca tura asta m-a repus definitiv "pe picioare" din punct de vedere psihic. Mancam ceva light si plecam la vale spre Curmatura Builei iar apoi pe triunghi rosu (pe care il gasim dupa putina orbecaire) spre Poiana de Piatra. Traseul este in continuare foarte frumos desi mult mai light decat ieri. Ajungem fara probleme din nou la Cabana Cheia si plecam spre Bucuresti. Dupa 3 ore prin aglomeratia clasica de duminica seara de pe autostrada ajungem. Ies cu Mirela la o plimbare in Cismigiu si pe la 1 ma intorc si eu sa dorm 2 ore. Ma trezesc pe la 4 si plec spre Iasi unde ajung pe la 10 (direct la serviciu).

Concluzii

De departe cea mai misto tura din ultimii doi ani : muntele, vremea si atmosfera au fost perfecte. Au meritat fiecare din cei 1500 de km pe care i-am facut. Urmeaza Piatra Craiului...

Dupa alte doua incercari ratate (prietenii stiu de ce..) de a face un traseu in Ceile Tisitei in sfarsit la a treia incercare am reusit. Echipa a fost formata din Deto, Mirela si Dorel reprezentand capitala :) iar de la Iasi eu impreuna cu Irina (colega de la IT+) si prietenul ei Silviu.

Initial vremea se anunta cam naspa (in sensul de ploaie) dar existau totusi oarecare sanse sa fie ok. M-am trezit pe la 4 si dupa ce mi-am cules tovarasii de drum am plecat din Iasi in jur de ora 5. Ploua cu galeata. Totusi atmosfera in masina era destul de buna iar eu lasam sa se inteleaga ca sunt sigur ca va fi vreme buna :). Dupa ce am trecut de Bacau s-a oprit ploaia si au inceput sa apara sparturi in plafonul de nori. Deja pe la Tisita era soare si se anunta o zi superba.

Vorbesc cu Dorel la telefon si aranjam achizitionarea unui profesor. Pe la 10 ajungem la Cascada Putnei si cam in jumatate de ora ajung si "sudistii". Ne echipam, tragem cate o dusca din profesor, lasam masinile la intrarea in parc "si-am plecat!".

Cheile Tisitei sunt superbe iar faptul ca vremea este buna mareste farmecul. La un moment dat ne oprim sa facem o pauza de rehidratare ocazie cu care terminam bidonul de bere ca sa ne luam de-o grija. Evident drumul e un prilej de ne pune la zi cu ultimele noutati....Ajungem la tunel dupa care traseul traverseaza de mai multe ori paraul. Intru pastrarea traditiei Dorel se rupe tot prin parau :). Pe la vreo 2 stam la masa in poiana care cica e obiectivul final. La masa evident pe langa mancare se mananca si mult.... Recomand min 2.54 de pe filmul de mai jos :).

(filmul e putin distorsionat de la softul cu care am facut montajul. cand o sa am timp promit sa remediez problema. va multumim pentru intelegere..)



Drumul de intoarcere e destul de lejer. Eu ma rup prin niste crengi varand sa demonstrez cum se poate traversa paraul fara sa trec prin apa. Deto ramana sa faca poze la cascada si cica ne va ajunge ... Evident ca nu se grabeste. La un moment dat vedem un pui de urs care alerga prin padure. Marim putin pasul ca sa nu ne intalnim cu mamica lui. Aproape de iesirea din parc eu cu Dorel ne intoarcem dupa Deto care evindent ca nu mai venea. Dupa ce il injuram bine ne intalnim cu ceilalti la iesirea din rezervatie.

Galeria foto a turei

(evident ca Deto nu ne da toate pozele ca sa nu cumva sa ne ingrasam. promit sa pun mai multe pe masura ce voi intra in posesia lor)

Punem corturile aproape pe intuneric si facem un foc. Eu cu Dorel ne ocupam de profesor si evindent ca nu ne lasam pana cand nu terminam tot :). Bineinteles la foc se spun o gramada de ineptii. La un moment dat raman singur cu Dorel prilej cu care ne "spovedim" unul altuia in legatura cu niste subiecte mai carne. Pe la 2 noaptea plecam la culcare. Eu dorm afara ca de obicei. Oricum daca intram in vre-un cort i-as fi imbatat si pe restul :). Dupa cateva saptamani de insomnie depresiva reusesc sa dorm in sfarsit.

A doua zi e "easy like a sunday morning"... Lenevim si stam la vorbe pe langa foc. Din Octavia se aude Whitesnake... Ca sa o citam pe Mirela "am evoluat de la stadiul de parameci...". O fi stiind ea ceva. Pe la doua plecam. Tura se termina pe o vreme la fel cum a inceput (ploua la greu) dar evident ca asta nu conteaza.

Concluzii

Tura in sine frumoasa desi cam pentru pensionari. Cel mai mult a contat pentru mine sa ma revad cu bucurestenii mei dragi :) (mai ales cu Mirela pe care nu o mai vazusem si nici nu mai vorbisem de vreun an jumate). Desi obositor ca program pot spune ca m-am intors mult mai odihnit in Iasi si oarecum as putea spune ca m-am regasit pe mine.